Din perspectiva religiei tradiționale, experiența noastră pământească este de natură simbolică. Fiecare element al lumii nu este accidental, ci este încărcat cu scop și semnificație. Un simbol, prin însăși natura sa, este o invitație de a contempla ceva mai profund decât insuși lucru.
Considerați umilul cuvânt „lună”, care este alcătuit din litere schiţate pe pagină şi totuși simbolizează un măreț corp ceresc în ceruri. Într-un mod foarte asemănător, fiecare atom din univers este un „semn” care indică misterele divine transcendente — în comparație cu care lumea exterioară are mai puțină valoare decât negreala din ochiul unui furnicar mort.
Și cu cât mai mult este acest lucru adevărat pentru Cuvântul lui Dumnezeu -- care este stratificat cu semnificații. Pentru căutător, misterele Cuvântului sunt adevărata pâine a vieții -- în timp ce rămân ocolite de aceia fără o sete spirituală -- de acei care nu au ochi de văzut sau urechi de auzit.
Haykalul și Omul Desăvârșit
În credința Bahá‘í, numărul cinci are o semnificație deosebită, simbolizând realitatea ascunsă a omului și a lui Dumnezeu, despre care se spune că Dumnezeu a afirmat: "Omul este misterul meu și eu sunt misterul său“. Simbolul primar al credinței Bahá‘í este steaua cu cinci colțuri, “Haykalul”, simbolul Omului Desăvârșit.
De ce ar fi asociat misterul ascuns cu Omul? Pentru că omul este o creație unică -- existând între două regate ale posibilității. El stă pe cel mai înalt vârf al perfecțiunii materiale și în cel mai jos punct al regatului Credinței. El este, prin natura sa cel mai rău dintre animale și, prin potențial, un înger maestuos. Omul Desăvârșit este idealul manifestat -- un om complet stăpânit de Spiritul Credinței, complet nelimitat de condițiile materiale. Dar aceasta realitate este o realitate interioară, invizibilă. Astfel, tot ce este cu adevărat important în om este complet invizibil. Și simbolul pentru acest potențial interior este Haykalul, punctul de asemănare între om și Dumnezeu. Imaginea nobilă a lui Dumnezeu înăuntru.
Esența, cel Văluit, Suflul Vieții - Litera Há’
Litera tradițional asociată cu cifra “5” este “há‘” (“هـ” în arabă, Abjad “5”) -- o literă folosită frecvent în misterioasele litere deconectate din Qur’án și întotdeauna în formula “El este Dumnezeu” (هو الله). Din cauza conexiunii sale percepute cu suflul divin al vieții, această literă a fost asociată tradițional cu numele divin “Cel Viu” (Ḥayy - حي).
Aceste două simboluri -- 5 și “há’” -- sunt adesea utilizate interschimbabil pentru a face referire la aspectul esențial, ascuns, al divinului. În contextul bahá‘í, continuă mai departe pe mai multe straturi. Babul a asociat cifra ‘5’ și litera “há’” cu propria persoană și în mod special cu ministerul Său, datorită naturii sale văluite (primele cinci ani ai ministerului Bábului au fost învăluiți în mister, având în vedere natura periculoasă a pretenției Sale finale). Pentru mai multe detalii, a se vedea "Ayyám-i-Há’, Semnificații Misterioase ale Zilelor de Cinci" care explorează interpretarea lui Báb asupra cifrei 5 și a literei “há’” și utilizarea de către Bahá’u’lláh a ambelor în acele câteva zile ‘dincolo de numire’ în calendarul bahá‘í. Báb a scris o tabletă interpretând multe din semnificațiile literei “há’“, din care o parte a fost citată de Bahá‘u’lláh în celebrul “Kitáb-i-Íqán”:
De asemenea, în interpretarea Sa a literei „Há,” El și-a dorit martiriul, spunând: „Mi se pare că am auzit un Glas care mă chema în cel mai profund interior: ‘Jertfește lucrul pe care îl iubești cel mai mult pe calea lui Dumnezeu, la fel cum Ḥusayn, pacea fie asupra lui, și-a oferit viața pentru Mine.’... Ca toți să cunoască gradul Meu de răbdare, de resemnare și de sacrificiu de sine pe calea lui Dumnezeu.
(Bahá’u’lláh, The Kitáb-i-Íqán, # 271)
Semnificația Comună a Literei „h” Prin Mările Timpului
Deși numerologia Abjad este specifică scrierii arabe, rădăcinile profunde semitice ale arabei sunt împărtășite cu scrierea feniciană -- și în mod specific cu verișoara limbii arabe, ebraica. Numărul 5 în sistemul Gematriei ebraice corespunde de asemenea literei “h” (“ה”). Această literă apare de două ori în numele divin “YHWH” (יהוה) și este tradițional asociată cu cuvântul “Chai” (חי) care înseamnă, desigur, “viață” sau “viu”.
Asemenea similarități sunt nenumărate de-a lungul timpului. În fiecare religie sunt identificate cinci practici fundamentale. Poate din cauza celor cinci degete ale mâinii sau a celor cinci simțuri -- indiferent de motiv, avem o geometrie sacră a comportamentului care răsună prin religii și epoci.
Talismanul protector Mudra, cele 5 căi etice, cei 5 stâlpi, cele 5 principii
În hinduism, cinci datorii sacre ghidează sufletul: studiul, ritualul, austeritatea, caritatea, închinarea. Budismul clarifică cele cinci agregate ce formează existența: forma, senzația, percepția, condiționarea, conștiința. Cei cinci stâlpi ai Islamului înalță urmașii prin credință, rugăciune, milostenie, post, pelerinaj. Pentru musulmanii Shí‘ah, cele cinci principii chemă credincioșii: rugăciunea zilnică, caritatea, postul, loialitatea față de profet și imamii, pelerinajul la Mecca. Taoismul percepe mișcarea naturii în cele cinci transformări: lemn, foc, pământ, metal, apă.
Fie că sunt obligații hinduse, constituenți budisti ai ființei, sau articole abrahamice de credință, fiecare tradiție înzestrează acest număr cu un înțeles simbolic dens, reprezentând o completitudine a vieții spirituale. Ritmul armonic al cinciului a răsunat în povestea colectivă a umanității, subliniind căutarea noastră comună de îndrumare, de întregire. Să luăm în considerare doar câteva alocări coincidențiale în plus:
Cele cinci Containere și cele cinci Corespondenţe ale Cabalei
Iudaism: Tora, cele cinci cărți asociate cu Moise, sunt tradițional referite de către creștini prin termenul grecesc “Pentateuh”, însemnând “Cinci Containere”. Mai mult, în timp ce cele cinci simţuri sunt interfața noastră exterioară cu lumea, tradițiile au adesea asociat aceste simțuri exterioare cu percepția divină interioară, la fel cum “vederea” este asociată cu “perspicacitatea”.
De exemplu, în tradiția Cabalei, cele cinci simțuri exterioare corelează cu diferite domenii spirituale interioare: vederea cu Înțelepciunea (Chochmah), auzul cu Înțelegerea (Binah), mirosul cu Bunătatea-iubitoare (Chesed), gustul cu Tăria (Gevurah), și atingerea cu Frumusețea (Tiferet). Fiecare simț înalță sufletul pentru a primi iluminare spirituală prin sefira sau elementul său corespunzător pe arborele vieții cabalistice, permițând transcenderea fizicului și atingerea unei conștiințe superioare prin percepție rafinată.
19, Contrapunctul lui 5, Manifestul și Ascunsul
Contrapunctul numărului 5 a fost tradițional numărul 19. De exemplu, fraza fundamentală islamică care se repetă de 114 ori în Qur’an este “În numele lui Dumnezeu, Cel Milostiv și Îndurător”. În arabă, această frază (“بِسْمِ اللهِ الرَّحْمَنِ الرَّحِيمِ“) are 19 litere, în timp ce alfabetul arabic are 24 de litere. Această diferență de 5 a fost interpretată ca sugerând o formulă în care 19 reprezintă divinitatea manifestă și 5 pe cea ascunsă. Numărul 19 însuși are implicația de unitate perfectă -- de fapt, cuvântul “unu” sau “unitate” este wáḥid (واحد - Abjad 19) care adaugă straturi semnificative simbolismului.
Și nu a trecut neobservat faptul că 114 în sine este un multiplu de 19. Mai mult, Qur’anul menționează numărul 19 ca fiind numărul unei rânduieli speciale de îngeri. Și unii savanți islamici au mers și mai departe în analiza lor și au afirmat că prevalența numărului 19 în diferite modele din întregul Qur’an este, în sine, o dovadă manifestă a naturii sale divine.
Intrarea Profetului Ascuns din Shiraz, 5 și 19
Dar cu siguranță cea mai dramatică utilizare a numerelor 19 și 5 a fost ministeriatul scurt, dar plin de dramatism al tânărului profet Shirazi, ‘Alí-Muḥammad, care a apărut în mijlocul secolului 19 în întunericul Persiei Qajar. Dacă el ar fi declarat de la început că este cel promis (Qá‘im, cel care trebuie să se ridice), ar fi fost nemilos tăiat din prima zi.
În schimb, și-a alcătuit apostolii în număr de 18 și i-a numit “litere” (ale “Vieții”) (Ḥurúf al-Ḥayy - حروف الحيّ) și s-a adăugat pe sine pentru a forma o “unitate” perfectă de 19 (aminteșteți de wáḥid, Abjad “19”). Au pornit în toate direcțiile cu instrucțiuni specifice pentru răspândirea Cauzei sale cu o etapă atentă de cinci ani de ascundere și voalare. Parte a acestei învăliri a fost instrucțiunea de a împărtăși scrierile sale pe scară largă refuzând să discute despre statutul sau identitatea sa. Apostolii au fost instruiți să spună oamenilor doar că "...Poarta către Cel Promis a fost deschisă, că dovezile Sale sunt irefutabile și că mărturia Sa este completă." Aceasta a fost o strategie de ’adevărata turmă recunoaște vocea păstorului său‘.
Mai mult, fiecare dintre apostoli a fost trimis acasă pentru a predica în propria provincie -- acolo unde avea cea mai mare autoritate și prestigiu. Mullah Ḥusayn, de exemplu, s-a întors în provincia sa natală, Ḵẖurasán, unde o mulțime entuziasmată de 12.000 de oameni a ieșit din orașul său natal Bushruyih pentru a-l întâmpina. Acești cinci ani de voalare au fost eficienți -- și o val de interogare pasionată a măturat țara. Báb i-a instruit pe apostoli să strângă numele credincioșilor înscriși în unități de 19 și a ordonat o ierarhie a rangurilor, fiecare compusă din 19 seturi de 19. Această clasificare după 361 corespundea cu termenul mistic “toate lucrurile” (kullá shay - “كل شيء“, Abjad 361).
Qá'im ascuns chiar în voalul însuşi
Interesant este faptul că unul dintre cele mai puternice unelte pe care tânărul Profet le-a folosit pentru a-și ascunde statutul a fost chiar titlul de “Báb” (باب - desigur, Abjad “5”), pe care toți l-au presupus, prin coincidenţă, a însemna “a cincea poartă a Imámului ascuns”. El însuși a explicat această velare de 5 ani în “Tafsir al-Ha’“, un comentariu asupra semnificației literei ‘h’, (desigur, Abjad “5”), că ascuns în termenul “Báb” era simbolul divinității crescânde -- ‘Alif (partea ا din Báb باب ) care “răsare” (Qá‘im) chiar din interiorul simbolului velării.
Astfel, 19 suflete au inițiat o revoluție spirituală pe parcursul a 5 ani care avea să pună capăt ciclului Adamic și să deschidă un nou ciclu destinat să dureze nu mai puțin de 5 mii de secole. Lansându-se în acest nou ciclu universal cu un calendar unic caracterizat prin 19 luni numite, fiecare având 19 zile numite -- corectat periodic prin inserarea ocazională a 5 zile intercalare nenumite. În calendarul Său, el a completat fiecare ciclu anual cu o lună de post și pregătire spirituală -- o lună purtând propriul său nume (‘Ala) și a deschis fiecare an nou în primăvara solară cu luna Bahá. Báb s-a bucurat cu siguranță de simetria divină.
Și această juxtapunere de 19 și 5 -- manifestul și ascunsul -- pătrunde scriptura. Așa cum se spune "O Tu Cel mai manifest dintre manifeste și Cel mai ascuns dintre ascunse!"
